"Este o mobilizare excepțională, este vorba despre un număr de 1.200 de persoane mobilizate la această acțiune, persoane cu competențe medicale (...) Este o acțiune de care avem mare nevoie, chiar dacă astăzi numărul localităților în care rata de infectare este peste 1 la mie este de 939.
Cu alte cuvinte, față de scenariul în care au mers elevii la școală astăzi, în ziua de vineri, luni avem 185 de localități care intrând la rata de infectare sub 1 la mie, vor permite elevilor să meargă la școală cu prezență fizică.
80.000 de elevi se vor adăuga celor 370.000 de elevi care vor începe școala luni, conform calendarului claselor terminale.
Luni vom avea 2.500.000 de elevi care pot să meargă la școală, din totalul celor 2.945.000 de elevi", a declarat ministrul Educației, după vizita la Maratonul vaccinării din București.