Antena 3 CNN Actualitate Educație Sorin Cîmpeanu: Sute de mii de copii nu au avut parte de o educație corespunzătoare

Sorin Cîmpeanu: Sute de mii de copii nu au avut parte de o educație corespunzătoare

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 23:03 17 Mai 2021 Modificat la 23:03 17 Mai 2021

Sorin Cîmpeanu a subliniat că este vorba de absența formării profesorilor, de absența tehnologiei şi de absența posibilităților de verificare.

„Sunt mult prea mulți. Prefer să insist pentru tot ce se poate face pentru a compensa într-o măsură cât mai mare acele pierderi. Astfel de pierderi sunt în orice sistem de educație, nu numai în România.Chiar și în cele mai avansate state”, a spus Sorin Cîmpeanu la Digi24.

În pandemie inechitățile din educație s-au amplificat

„Exista inechitate. Am spus că echitatea este principala problemă a sistemului de educație, nu neapărat performața și excelența. Acolo mai avem, dar echitatea este principala problemă. Pierderile sunt mari și foarte mari și sunt neuniform distribuite”, a mai explicat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul spune că sunt diferențe nu numai între regiuni, între școli sau între clase, ci și în interiorul aceleiași clase mai ales la "elevi care au avut acces diferențiat la resurse”.

Pe de altă parte Cîmpeanu spune că profesorii care au făcut eforturi și-au îmbunătățit competențele digitale în această perioadă, că elevii au făcut același lucru, și că responsabilii cu managementul de sistem din minister au învățat și sunt altfel decât erau în martie 2020: "Accesul la echipamente și conectivitatea sunt mai bune”.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole