Antena 3 CNN Show Showbiz Sorana, fosta membră a trupei A.S.I.A, a vorbit pentru prima dată despre aventura soțului cu o escortă

Sorana, fosta membră a trupei A.S.I.A, a vorbit pentru prima dată despre aventura soțului cu o escortă

<1 minut de citit Publicat la 22:39 12 Mai 2017 Modificat la 22:39 12 Mai 2017

Au trecut trei ani de când Sorana a divorțat de soțul său, Paul Moga, dar vedeta încă a rămas cu o rană adâncă în suflet când își amintește cum s-a întâmplat totul. Mai ales că cealată femeie era o escortă.

„La început m-am întrebat că poate nu mai sunt la fel de sexy şi frumoasă. Îţi pui întrebări de ordin fizic. Apoi am zis că poate nu mai sunt prietena aceea de care el avea nevoie. E greu să vezi şi să priveşti că pleacă de acasă cu emoţie şi se întoarce cu altă emoţie. L-am întrebat chiar din a doua zi a relaţiei lor, dar a negat. Atunci i-am spus că nu o să-l mai întreb niciodată, dar l-am avertizat că se termină tot dacă se confirmă şi eu mă ţin întotdeauna de promisiuni. Am avut nevoie de o dovadă, pentru că eu am făcut Dreptul, şi ea a venit. Nu aveam nevoie să-mi spună că s-a îndrăgostit. A fost greu când am aşteptat rezultatul analizelor, pentru că asta a urmat după ce am aflat cu cine s-a cuplat. Nici el nu cred că ştia ce face ea", a povestit Sorana la Antena Stars.

Citește mai multe din Showbiz
» Citește mai multe din Showbiz
TOP articole