Antena 3 CNN Sport Tenis Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Sankt Petersburg

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Sankt Petersburg

<1 minut de citit Publicat la 00:35 31 Ian 2018 Modificat la 00:35 31 Ian 2018

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de Dominika Cibulkova (Slovacia), cu 7-5, 6-2, marţi seara, în prima rundă a turneului WTA de la Sankt Petersburg (Rusia), dotat cu premii totale de 733.900 dolari.

Cîrstea (27 ani, 36 WTA) a început excelent meciul şi a condus cu 4-0, dar apoi a greşit tot mai mult şi i-a oferit posibilitatea adversarei să revină în meci. Cîrstea a avut minge de 5-2, dar nu a mai reuşit să mai câştige în primul set decât un ghem, iar Cibulkova s-a impus cu 7-5. Jucătoarea slovacă a dominat setul al doilea, adjudecat cu 6-2.

Cibulkova (28 ani, 26 WTA) are acum 5-1 în meciurile directe cu Cîrstea, pe care o învinsese ultima oară în 2016, la Madrid, în sferturi, cu 4-6, 6-3, 6-3.

Românca va primi pentru participare 7.150 dolari şi un punct WTA.

Irina Begu s-a calificat, marţi, în optimi, după 7-6 (5), 6-1 cu Andrea Petkovic (Germania).

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole