Antena 3 CNN Sport Tenis Sorana Cîrstea, eliminată de la Wimbledon

Sorana Cîrstea, eliminată de la Wimbledon

<1 minut de citit Publicat la 15:04 08 Iul 2017 Modificat la 15:04 08 Iul 2017

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a ratat calificarea în optimile de finală la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Şlem al anului, fiind învinsă sâmbătă în turul 3 de spaniola Garbine Muguruza, cap de serie nr. 14, în două seturi, 6-2, 6-2.

După un Roland Garros ratat, când, fiind deţinătoare a titlului, a fost învinsă în optimile de finală de Kristina Mladenovic, jucătoarea spaniolă, nr. 15 mondial, a dominat-o pe româncă la toate capitolele, într-o oră şi 10 minute de joc.

Sorana (27 ani, 63 WTA) şi-a egalat astfel cea mai bună performanţă a sa la Wimbledon, pe care a mai reuşit-o în 2009 şi 2012.

Cîrstea a rămas astfel cu un cec de 90.000 lire sterline şi 130 de puncte WTA.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole