Luni, toată presa a prezentat cifrele unui sondaj care avea sigla Academiei Române.
Stupoare însă, la numai o zi după ce a fost dat publicității. Academia Română a dat un comunicat în care afirmă că nu are nicio legătură cu respectivul sondaj.
"Biroul Prezidiului Academiei Române a luat la cunoștință cu surprindere de faptul că un institut al Academiei Române - este vorba despre Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu" - a dat publicității un sondaj de opinie privitor la aspecte actuale ale vieții politice românești.
Un asemenea sondaj cu tentă electorală, apărut în plină campanie electorală, nu a fost niciodată comandat de Academia Română. Reamintim că instituția noastră nu se implică în chestiuni de natură politică", au precizat reprezentanții Academiei Române.
Potrivit acestui sondaj, peste 39% dintre români vor merge „sigur” la vot, pe 26 mai, iar PSD şi PNL au fost alese în egală măsură de aceştia, având scoruri apropiate în intenţiile de vot.