Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Soluție salvatoare pentru pacienții cu diabet tip 1: Sistemele de monitorizare a glicemiei, ridicate de pacient direct din farmacii

Soluție salvatoare pentru pacienții cu diabet tip 1: Sistemele de monitorizare a glicemiei, ridicate de pacient direct din farmacii

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 17:19 23 Mai 2024 Modificat la 17:19 23 Mai 2024

În acest sens, sistemele de monitorizare continuă a glicemiei şi consumabilele vor putea fi ridicate direct din farmaciile cu circuit deschis din toată ţara. În prezent acestea sunt eliberate din spitale, unde procedurile de achiziție sunt extrem de greoaie.

Diabetul este o boala tacită care afectează peste 1,5 milioane de români. Din păcate 1 din 2 persoane nu este diagnosticată, ceea ce înseamnă că numărul celor cu această patologie este de fapt mai mare.

Complicaţiile date de diabet pot fi prevenite prin ținerea sub control a valorilor glicemice cu ajutorul dispozitivelor de măsurare continuă a glicemiei. De multe ori sistemele de monitorizare și consumabilele nu ajung la timp la pacienţi. Această situație este și mai gravă în cazul copiilor de grădiniţă sau de şcoală.

”Nu este ușor pentru un părinte să plece de la serviciu, apoi să-și ia copilul de la școală cel puțin o zi pe drum, să meargă la centru și să-și ridice acele consumabile. Asta înseamnă timp, asta înseamnă stres pentru copil”, a transmis Simona Dumitrescu, președintele Asociației "Luna Albastră Diabet".

Situaţia este şi mai grea pentru pacienții din mediul rural. Senzorii de monitorizare a glicemiei sunt eliberaţi prin farmaciile din spitale, unde procedura de achiziţie este greoaie.

”Se doreşte acces fără sincope la servicii medicale, medicamente şi se pune accent pe prevenţie, atât primară, cât şi secundară. Accesul legal pentru toţi pacienţii, indiferent de zonele în care se află este un lucru extrem de important, accesul nediscrminatoriu trebuie să rămână o prioritate pentru toţi pacienţii noştri”, spune Conf. Univ. Dr. Carmen Orban, Consilier de Stat, Cancelaria prim-ministrului.

Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate dau însă asigurări că traseul pacientului cu diabet va fi simplificat, pentru a preveni astfel complicaţiile date de boală.

”Încercăm pe cât posibil să simplificăm traseul pacientului și accesul la sisteme de monitorizare, la dispozitive pe care dânșii să le poată procura inclusiv din farmacii de circuit deschis”, a declarat Dr. Valeria Herdea, Președintele CNAS.

”Procurarea acestor dispozitive din farmaciile cu circuit deschis cred că ar uşura foarte mult. Procedurile de achiziție, eu vă spun din casă, spitalele județene, spitalele în general, nu au departamente de achiziție foarte bune, nu este atractivă pentru cei care ar putea să ocupe aceste posturi și au probleme mari”, precizează ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Aceste probleme pot fi însă evitate.

”Văd că toată lumea este de acord și au înțeles că trecerea în farmacii, decontarea acestor consumabile de fapt, încarcă costurile spitalelor și mă gândesc că ar aduce multiple beneficii și pe plan financiar și nu numai confortul pacienților și creșterea calității vieților”, explică Rodica Molnar – președintele Asociației Copiilor şi Tinerilor Diabetici – Mureş (ASCOTID).

Noile măsuri şi soluţii pentru pacienţii cu diabet au fost dezbătute în cadrul conferinţei  naţionale "Diabet fără complicații – soluții inovative, siguranță pentru pacienți", organizată de Antena 3 CNN.

Citește mai multe din România Inteligentă
» Citește mai multe din România Inteligentă
TOP articole