Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Soluţia lui Adrian Câciu pentru a aduce românii mai aproape de pieţe şi de produsele autohtone. Unde pot găsi producătorii bani pentru finanţare

Soluţia lui Adrian Câciu pentru a aduce românii mai aproape de pieţe şi de produsele autohtone. Unde pot găsi producătorii bani pentru finanţare

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 11:30 20 Iun 2023 Modificat la 11:31 20 Iun 2023

Se încearcă aducerea oamenilor mai aproape de pieţe şi de produsele româneşti, mai ales că există finanţare, a susţinut ministrul Investiţiilor şi proiectelor europene, Adrian Câciu, marţi, la Conferința Națională "Digitalizarea pieţelor model de bune practici în administraţia locală", organizată de Antena 3 CNN şi Jurnalul.

Digitalizarea comerţului din pieţele tradiţionale nu înseamnă doar plata cu cardul. În piaţa din Alexandria, QR code-ul de pe taraba comerciantului îi ajută pe cumpărători să poată verifica atestatele şi provenienţa produselor oferite spre vânzare. 

"Căutăm soluţii pentru linii de finanţare pentru centrele de stocare de legume-fructe, dar şi să găsim noi surse de finanţare pentru comunităţile locale, pentru a realiza acel concept de lanţ valoric şi de aprovizionare scurt şi transparent, care să permită românilor să aibă hrană de calitate, proaspătă, hrană românească în farfurie.

Salut proiectul de la Alexandria pentru că este necesară şi o digitalizare accelerată a acestui flux, pentru că noi trebuie să întoarcem oamenii către piaţă.

Avem această problemă în care 80% din piaţă e acoperită de retailerii mari şi oamenii au intrat în supermarket pe bază de confort.

Pentru a mânca româneşte şi a atrage oamenii către produsele româneşti trebuie să aducem oamenii către pieţe şi acest lucru se face prin calitatea produselor, diversitate, dar şi sinceritate şi transparenţă.

E foarte important un astfel de proiect şi sunt bani pentru a face o astfel de digitalizare la nivel local, plecând de la emiterea certificatului de producător cu informaţii pe care un produs trebuie să le aibă la tarabă.

Cred că e nevoie de promovare un pic agresivă care ar trebui făcută la nivel de pieţe locale pentru a atrage un pic cetăţenii către piaţa agroalimentară, sunt lucruri pe care trebuie să le facem cu autorităţile locale.

Agenţiile de dezvoltare regională sunt un prim pas şi o colaborare bună cu autorităţile locale trebuie la un nivel înalt şi îmbunătăţit.

A fost o teamă a lipsei de finanţare, dar avem finanţări multiple atât pe digitalizare, pe Ministerul Agriculturii care pot permite ca producătorii să-şi desfacă marfa în pieţe şi consumatorii să fie bine informaţi şi să ştie ce să aleagă.

Unde pot românii să caute bani pentru finanţare

Fondurile UE au fost descentralizate, beneficiarii au acces direct la finanţare, bani care vin prin aceste programe regionale.

Trebuie coroborate cu fondurile pentru agricultură care vin prin Agenţia de investiţii, fonduri din planul naţional strategic. Apoi trebuie componenta de finanţare", a explicat noul ministru al Investiţiilor şi proiectelor europene, Adrian Câciu, marţi, la Conferința Națională "Digitalizarea pieţelor model de bune practici în administraţia locală".

Citește mai multe din România Inteligentă
» Citește mai multe din România Inteligentă
TOP articole