Antena 3 CNN Actualitate Inedit Solstițiul de vară 2019. 21 iunie este cea mai lungă zi din an! Câte ore are

Solstițiul de vară 2019. 21 iunie este cea mai lungă zi din an! Câte ore are

S.T.
1 minut de citit Publicat la 10:01 21 Iun 2019 Modificat la 10:01 21 Iun 2019

21 IUNIE, CEA MAI LUNGĂ ZI A ANULUI. Denumirea de solstiţiu („Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia.

21 IUNIE, CEA MAI LUNGĂ ZI A ANULUI. Soarele aflându-se la culminaţie (pentru latitudinea medie a ţării noastre) la 67° 52' deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15 ore şi 32 de minute, durata nopţii fiind de numai 8 ore şi 28 de minute.

21 IUNIE, CEA MAI LUNGĂ ZI A ANULUI. Din acelaşi motiv şi crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopţi albe”.

21 IUNIE, CEA MAI LUNGĂ ZI A ANULUI. După momentul solstiţiului de vară, durata zilei va începe să scadă, iar a nopţii să crească, timp de șase luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă.

21 IUNIE, CEA MAI LUNGĂ ZI A ANULUI. În emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

Solstiţiul de vară 2019: 21 iunie, debutul verii astronomice, este cea mai lungă zi a anului

21 IUNIE, CEA MAI LUNGĂ ZI A ANULUI. Solstiţiul de vară, 21 iunie, este cea mai lungă zi a anului 2018, eveniment care marchează debutul verii astronomice. Un moment semnificativ al anului, solstiţiul de vară este asociat cu diverse tradiţii populare în toată lumea, de sorginte păgână şi creştină.

Etichete: Soare solstitiu
Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole