Vladimir Putin a trimis acum aproape toate forțele de invazie ale Rusiei care erau comasate la granița cu Ucraina și Belarus în interiorul Ucrainei, a declarat recent un înalt oficial american al Pentagonului.
„Acum evaluăm că Putin și-a trimis aproape 100% din puterea sa de luptă în Ucraina. Și prin putere de luptă vreau să spun acea putere de luptă pe care a acumulat-o de-a lungul graniței cu Ucraina și în Belarus”, a declarat oficialul reporterilor sub condiția anonimatului, transmite SkyNews.
Forțele ruse „au intensificat bombardarea” marilor orașe ucrainene, inclusiv Harkov, Kiev și Cernihov, precum și Mykolaiv și Mariupol, a transmis luni reporterilor un înalt oficial american al apărării, citat de CNN.
„Cu siguranță am observat creșteri în ceea ce numim incendii cu rază lungă de acțiune, bombardamente, atacuri cu rachete, artilerie, precum și lovituri cu rachete și evaluăm că aceste atacuri vizează ținte civile, infrastructură, zone rezidențiale”, a declarat oficialul.
„Nu este clar” dacă rușii lovesc în mod deliberat ținte civile sau dacă sunt „rezultatul impreciziei”, dar „în mod clar se întâmplă”, a spus oficialul.
Armata rusă se confruntă însă și cu numeroase probleme de logistică, iar în unele cazuri avansul militarilor a fost blocat. Rușii au fost filmați cum spărgeau magazine și furau alimente ca o consecință a faptului că au primit mâncare și combustibil pentru doar două-trei zile.
Rușii au bombardat maternitatea orașului Mariupol
O maternitate din Mariupol a fost bombardată de militarii ruși. Potrivit primelor informaţii, mai multe gravide au fost rănite în urma atacului.
Consiliul municipal al orașului Mariupol, din sudul Ucrainei, acuză forțele ruse că au aruncat mai multe bombe asupra maternităţii din oraş.
"Distrugerea este enormă. Clădirea unității medicale în care au fost tratați copiii recent este complet distrusă. Informațiile privind victimele sunt în curs de clarificare", transmite consiliul.
"O maternitate în centrul orașului, o secție de copii și un departament de medicină internă… toate acestea au fost distruse în timpul atacului aerian rusesc asupra Mariupol. Chiar acum", a declarat Pavlo Kyrylenko, guvernatorul regiunii Donețk.