Soldaţii care se roagă au fost fotografiaţi într-o pădure, după cum se vede în imaginile postate de Gazeta Prishtina, pe pagina de Facebook.
"Soldații ceceni se roagă înainte de a se îndrepta spre front!", se arată în descrierea fotografiilor.
Militarii ruşi au bombardat vineri capitala Ucrainei şi oraşele-cheie. Au trecut puţin peste 24 de ore de la începutul invaziei.
137 de ucraineni morţi şi peste 300 de răniţi - aşa s-a încheiat prima zi de război. Şi Rusia a înregistrat pierderi uriaşe, iar BBC vorbeşte despre 400 de decese în rândul soldaţilor.
Sunt foarte speriaţi ucrainenii care au rămas în ţară. Oamenii se ascund în staţiile de metrou sau în beciuri ca să se ferească de rachetele ruşilor.
Între timp, preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat că el este ţinta numărul 1 a lui Vladimir Putin şi a semnat un decret de mobilizare generală a populaţiei.
Toată tensiunea războiului se simte şi în România. Mii de ucraineni au trecut frontiera ca să caute adăpost şi ajutor în ţara noastră. Sute de români voluntari au venit să le ofere ajutor.