Universul copiilor din comunism era fabricat în laboratoarele Partidului Comunist Român. Un întreg arsenal de instrumente erau folosit pentru a se atinge acest ideal. Presa pentru copii a jucat un rol fundamental în modelarea micilor pionieri ce-și așezau cravata pentru propășirea socialismului din România.
Ceauşescu a inventat în 1976 organizaţia „Şoimii patriei“, prin care copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 7 ani erau îndoctrinaţi şi înregimentaţi în sistemul comunist de la o vârstră fragedă. Scopul organizaţiei era „educarea moral-civică a copiilor, în spiritul umanismului, al dragostei şi respectului faţă de patrie şi popor, faţă de Partidul Comunist Român”, iar în sălilele de clasă tabloul cu tovarășul Ceaușescu era nelipsit.
„Atât timp cât tabloul lui Ceaușescu era expus în fiecare clasă iar partidul – prin însemnele pionieriei și prin tot ceea ce te înconjura, de la pancarte la mod de viață – era prezent în jurul tău, era lesne de înțeles că viața unui copil era controlată și vigilent supravegheată de către forurile superioare ale propagandei. În măsura eficienței, se pare că la vârsta copilăriei nu ai mecanismele de decriptare ale răului, ale manipulării, însă o bună parte dintre noi trăiam într-un mediu – mă refer la familie, cerc de prieteni – în care exista și un limbaj alternativ, disident față de discursul oficial. Eram expuși unei formule în care ni se specifica foarte clar că una este viața din afară, mediul social în care eram obligați să ne integrăm – pentru copii șoimii patriei, pionieria, UTC-ul, tot acest cursus honorum al comunismului – iar alta este realitatea de facto, în care lipsurile, ipocrizia și precaritatea erau evidente. Dar repet, un copil nu are o grilă de decriptare pentru mecanismele propagandei, prin urmare, mulți dintre noi am crezut în bună măsură în ceea ce ni se propunea ca fiind patriotism, devotament față de partid și realizări socialiste”, povestește istoricul Simona Preda.
„Presa pentru copii a avut o funcție de control, de persuasiune, de îndoctrinare și a reprezentat pe tot parcursul sistemului un barometru al educației socialiste în zona copilăriei. Prin articolele, prin textele și benzile desenate care se propuneau celor mici, autorii – redactori, editori, colaboratori, toți activiști cu acte în regulă – au încercat, și, cum am menționat, într-o anumită măsură au și reușit, să infuzeze dozele de discurs propagandistic, tributar limbii de lemn, în mințile tinere ale noii generații”, a mai subliniat aceasta.
În ceea ce privește presa pentru copii, celebra revistă Cutezătorii era nelipsită din casa unui copil. De la o vârstă cât mai crudă cei mici trebuiau să știe cât de speciali sunt ”eroii comuniști”.
„Cele mai citite reviste – sau cel puțin cele care ajungeau în mâinile noastre prin obligativitatea abonamentului – erau Cutezătorii și Luminița. Este vorba, în ceea ce mă privește, de generația anilor 80. Cei care au copilărit mai devreme au lecturat și Arici Pogonici. Erau reviste foarte atent structurate și, odată cu creșterea cultului personalității conducătorului, impregnate din ce în ce mai brutal cu inserții politice. Articolele despre istorie și marile realizări socialiste ocupau un loc central, editorialele erau axate strict pe informare politică sau dicționar de termeni din comunism, iar secțiunea poșta redacției presupunea de fiecare dată un limbaj cald și cordial al redactorilor care încurajau elevii în sensul gândirii comuniste. Mie personal mi-au rămas întipărite în minte textele despre istorie, în care ni se specifica foarte clar că suntem urmașii unui popor eroic, că eroii comuniști au realizat marile prefaceri din timpul nostru și că suntem speciali și dominați de o vitejie care transcende generațiile”, povestește istoricul.
Îmi amintesc foarte bine costumul de pionier – cu trese, cu insigne, cu șnur
„Rămâne însă o nostalgie care este proprie copilăriei, independentă de regimul în care ai trăit, pentru că orice copilărie este impregnată de doza ei de nostalgie”, explică Simona Preda.
„Este dificil să vorbești despre copilăria din comunism, pentru că implicit ești tentat să aplici o altă grilă de interpretare, oarecum post-factuală, dobândită mai târziu, prin care ești conștient că ai fost o victimă a propagandei. Tinzi să blamezi lucrurile în care poate credeai, cărțile pe care le citeai, faptele de eroism ale înaintașilor comuniști în care credeai, dată fiind inocența vârstei. Repet, nu problematizam situarea mea într-un univers utopic și nici nu aveam posibilitatea alternativei. Pe măsură ce creștea, da, mirajul se surpa. Îmi amintesc foarte bine costumul de pionier – cu trese, cu insigne, cu șnur - și întreg ceremonialul de primire al cravatei – care reprezenta în fond apartenența la un sistem, unul nu oarecare, ci, cel mai bun dintre cele posibile așa cum ni se specifica. Ni se inducea ideea că trăim într-o lume perfectă, cea mai bună dintre cele posibile. Orice ai fi făcut partidul era acolo, vigilent la tot parcursul unui copil – îi dirija timpul liber, îi controla lecturile și îl educa în sensul patriotismului socialist. Cât despre acasă - acasă era universul familiei, locul în care mă jucam, citeam, dormeam, altfel spus, locul în care trăiam alături de părinții mei”, a mai subliniat aceasta.
Istoric de profesie, Simona Preda, a realizat o amplă lucrare intitulată ”Patrie română, țară de eroi”, o călătorie în interiorul adânc al propagandei pentru copii din România comunistă.
„La bază a fost teza mea de doctorat, o cercetare pornită tocmai din interogațiile referitoare la manipularea minții unui copil prin intermediul textelor istorice. Istoria – ca disciplină, a ocupat un loc central, alături de literatură, în formarea comunistă a unui tânăr. Exista un metalimbaj atunci când venea vorba despre personalitățile istoriei, care deveniseră – în mod special prin cărțile lui Dumitru Almaș, preluate și de manualele școlare – din personalități istorice, personaje”, povestește istoricul.