Antena 3 CNN Actualitate Sofia Gramatta: "Grecia a fost şi rămâne unul dintre investitorii principali din România"

Sofia Gramatta: "Grecia a fost şi rămâne unul dintre investitorii principali din România"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 13:16 25 Mar 2022 Modificat la 13:16 25 Mar 2022

Grecia a ocupat locul al optulea printre principalele țări investitoare în România în anul 2021, potrivit de la Registrul Comerțului, care arată o creștere atât a capitalului investit, cât și a numărului de companii înregistrate.

Investițiile totale ale Greciei în România s-au ridicat la 1,92 miliarde de euro în decembrie 2021, reprezentând 4,19% din total.

Adrian Ursu: Excelenţă, privind spre anii trecuţi, companiile greceşti îşi cresc prezenţa, în ceea ce priveşte valoarea investiţiilor, numărul de companii. Vreau să vă întreb care sunt, din punctul de vedere al Guvernului şi al sectorului privat, obiectivele principale pe care le vizează aici?

"Grecia a fost şi rămâne unul dintre investitorii principali de aici din România. Statisticile arată că în 2021 România a fost al optulea partener comercial al Greciei, volumul schimburilor comerciale în această relaţie bilaterală a ajuns la 2,2 miliarde de euro în 2021, o creştere cu 20% faţă de anul anterior.

În ceea ce priveşte investiţiile, potrivit datelor pe 2021, mai mult de 8.100 de companii greceşti sunt în România. Capitalul total investit, ca procent din total, este de aproape 4,2 procente. Investiţiile greceşti în România sunt vizibile şi acoperă o gamă largă de activităţi economice. Sunt bănci, activităţi de transport aerian, adică Aegean şi nu numai, producţie de alimente şi băuturi, producţie de metale feroase şi neferoase, reţele de distribuţie en-gross şi avem, de asemenea, servicii de afaceri, consultanţă, servicii de sănătate, companii importante greceşti, companii de echipamente medicale, piaţa de active imobiliare, avem companii de infrastructură publică ce lucrează aici, catering şi restaurante, bine cunoscute, haine şi încălţăminte şi alte produse industriale. Aceste legături ar trebui exploatate în beneficiul ambelor popoare", a declarat Sofia Grammata, ambasadorul Greciei la Bucureşti.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole