Concursul a început acum patru ani, a fost iniţiat de Ilie Matei, alias, "Omul şoselelor", care a creat pe Facebook, o pagină dedicată conducătorilor auto profesionişti din România. Printre aceştia se află şi repretentante ale sexului frumos.
Anul acesta, concursul s-a numit "Cea mai tare de pe şosele 2022".
Dintre toate tinerele, s-au remarcat prin votul membrilor, pe locul întâi, Ana Maria Papuc din Neamţ, pe locul doi, Mădălina Hriţcu, din Botoşani, urmată de Georgiana Ştefan, din Tulcea.
Șoferița de TIR, Ana Maria Papuc, este absolventă a Liceului „Carol I“ din Bicaz, iar după ce l-a cunoscut pe prietenul său, Alex, au plecat în Anglia, au urmat o şcoală auto, iar de 2 ani ambii conduc TIR-uri.
Ana nu-şi imagina că va vedea atâtea locuri frumoase, ţări, oraşe, tradiţii şi culturi. Nu regretă că a ales meseria: „Muncesc pentru pentru viitorul meu, iubesc ceea ce fac şi în acelaşi timp şi călătoresc“, a declarat aceasta.
Botoşăneanca Mădălina Hriţcu se „prezintă“ ca având proaspăta vârsta de 28 de ani. După terminarea liceului a „păşit ţanţoş spre viitor“, a urmat o posliceală sanitară, dar la un moment dat a luat calea străinătăţii, iar după 3 ani de muncă soţul, camionagiu, a îndemnat-o să facă şcoala pentru categoriile şoferilor profesionişti, conform adevarul.ro.
"Eram foarte, foarte încântată de idee şi abia aşteptam să merg să lucrez ca şoferiţă pe camion, dar mai ales să fiu alături de soţ ", a declarat Mădălina Hriţcu.
Pe locul trei în menţionatul clasament este Georgiana Ştefan, de 24 de ani, din Tulcea, ea terminând Colegiul „Brad Segal“. A lucrat ca ospătar şi ajutor de bucătar, apoi, după ce a obţinut permisul şi-a început cariera de şofer profesionist.
”În prezent, stăpânesc volanul cu multă precizie şi sper să am parte de mulţi kilometri fără evenimente neplăcute", transmite dobrogeanca.
În acest an, câştigătoarea concursului este Ana Maria Papuc, de 24 de ani, astfel că ea va apărea pe coperta calendarului 2023.