Antena 3 CNN Actualitate Şoferiţa beată care a ucis patru muncitori la Iaşi a fost arestată. Poliţiştii au găsit-o relaxându-se la o terasă

Şoferiţa beată care a ucis patru muncitori la Iaşi a fost arestată. Poliţiştii au găsit-o relaxându-se la o terasă

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 14:14 18 Iun 2022 Modificat la 14:17 18 Iun 2022

Șoferița care a spulberat mai mulţi muncitori, patru dintre aceştia pierzându-şi viaţa, în noaptea de joi spre vineri, în Iași, a fost reţinută ieri de poliţişti, pentru 24 de ore.

Femeia era la plimbare prin oraș, unde făcea cumpărături într-un centru comercial.

Tânăra a ajuns în noaptea accidentului la spital, dar a fost lăsată să plece după ce a refuzat să continue investigaţiile medicale. Pănâ ieri în jurul orei 11.00, ea a avut telefonul deschis, dar apoi l-a închis. Poliţiştii care au ajuns la locuinţa sa nu au găsit-o ieri dimineaţă acasă.

Joi seara, vecinii au văzut-o pe tânără că era în stare de ebrietate înainte de a se urca la volan.

Supraviețuitorii și martorii spun că femeia mirosea puternic a alcool, iar testul fiolei a confirmat acest lucru. 

Un bărbat spune că, în timp ce circula cu o viteză de 80 km/h, șoferița, care se afla sub influența alcoolului, a trecut glonț pe lângă el.

Șoferița a ucis patru muncitori la Iași, după ce s-a urcat beată la volan

Totul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 01:00, când femeia, care conducea un autoturism Alfa Romeo, a pierdut controlul volanului după ce a ieșit dintr-o curbă, a lovit o casă și a fost proiectată direct în grupul de opt muncitori care lucrau la asfaltarea drumului.  

Patru dintre aceștia au murit pe loc, fiind prinși sub mașină, iar șoferița a rămas încarcerată.  

Forțe impresionante de poliție şi salvatori au ajuns rapid la locul tragediei. Două echipaje de descarcerare s-au luptat să scoată oamenii de sub automobilul distrus. Din cei opt muncitori, patru au fost uciși pe loc. 

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, unde a rezultat o alcoolemie de 0,42 mg alcool pur în aerul expirat. 

Pe numele ei s-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole