Campanie de amploare la nivel european: timp de 24 de ore, începând de marți noapte, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru prinderea vitezomanilor.
Poliţia Română anunţă că acţiunea va debuta la miezul nopţii, iar pâna miercuri, 3 aprilie, la aceeaşi oră, se va derula simultan în toate ţările Uniunii Europene.
Acţiunea, intitulată Speed Marathon, vizează respectarea regimului legal de viteză şi reducerea numărului şi gravităţii consecinţelor accidentelor rutiere, înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condiţiilor de drum şi vitezei excesive, potrivit radiocluj.ro.
În România, controalele vor fi coordonate de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei şi vor avea loc pe drumurile publice din toată ţara.
Poliţiştii vor folosi toate aparatele radar disponibile.