Agenții de circulație ai Londrei au emis amenzi pentru parcare ilegală, conducătorilor auto care și-au părăsit mașinile în trafic, în timpul atentatului comis sâmbătă seară în zona London Bridge.
La cinci minute după ce autoritățile au informat șoferii că a fost îndepărtată interdicția ce limita accesul în zona în care a avut loc atentatul, iar aceștia își puteau ridica autovehiculele, un agent de circulație a fost observat scriind amenzi pentru vehiculele abandonate.
Agenția de Transport a Londrei s-a scuzat pentru ”greșeala lipsită de sensibilitate” după ce au fost emise notificări de amenzi în zona Borough High Street când cordonul de polițiști a fost redus miercuri dimineață.
Amenzile, care ajung și la 130 de lire, pot fi anulate, a dat asigurări un purtător de cuvânt al agenției de transport.
”Ne cerem scuze fără rezerve pentru greșeala noastră lipsită de sensibilitate. Aceste amenzi nu ar fi trebuit să fie emise și vor fi imediat anulate”, a afirmat un purtătorul de cuvânt.