Antena 3 CNN Actualitate Șoferii care nu-și plătesc amenzile riscă să rămână fără permis. Proiectul de lege propus de parlamentari PNL

Șoferii care nu-și plătesc amenzile riscă să rămână fără permis. Proiectul de lege propus de parlamentari PNL

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 10:49 04 Apr 2022 Modificat la 11:24 04 Apr 2022

Mai mulți deputaţi PNL au depus o inițiativă legislativă, convinşi că în acest fel îi vor disciplina pe românii care uită cu anii că au fost amendaţi şi că datorează bani statului. Șoferii care nu îşi plătesc amenzile de circulaţie în maximum 60 de zile ar putea să rămână fără permise de conducere.

Potrivit proiectului, orice șofer sancționat va avea 60 de zile la dispoziție ca să achite amenda luată în trafic. Dacă nu plătește, rămâne fără dreptul de a conduce până când își achită obligația față de stat.

Parlamentarii liberali care vor să modifice legea susțin că încearcă să rezolve astfel slaba colectare a sumelor din amenzile rutiere. Administrațiile locale nu-i pot obliga pe oameni să le achite dacă aceștia nu trec pe la primărie pentru diverse documente.

„Asta e o practică extrem de generală. E mult mai mare numărul celor care nu-și plătesc decât numărul celor care achită. E vorba pentru prima dată și de o sancțiune, pentru că această sancțiune cu ridicarea permisului de conducere cred că îi va determina pe foarte mulți dintre cei care primesc amenzi și nu le plătesc să se gândească mult mai bine“, a declarat deputatul PNL Florin Roman, unul dintre inițiatorii proiectului de lege.

Plata amenzilor reprezintă şi o formă de disciplinare a şoferilor români, susţin iniţiatorii proiectului. Un lucru absolut necesar - mai spun aceştia - pentru o ţară precum România, care înregistrează cel mai mare număr de morţi în accidente rutiere din Uniunea Europeană. La noi în ţara mor câte 85 de persoane la fiecare milion de locuitori.

În prezent, cine primește o amendă contravențională are la dispoziție 15 zile pentru a achita jumătate din cuantum. Până în vara lui 2018, termenul era de 48 de ore în zilele lucrătoare.

Proiectul a fost înaintat Senatului pentru dezbatere. Pentru a intra în vigoare proiectul trebuie să fie adoptat de Parlament şi promulgat apoi de preşedintele Klaus Iohannis.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole