Conducătorii auto din cele două maşini care se văd pe filmare şi trec mai departe de locul accidentului, unde o fată de 15 ani fusese spulberată de o maşină pe trecerea de pietoni, pe Bulevardul Iuliu Maniu din Capitală, plecaseră după şoferul vinovat, pentru a reuşi să vadă numărul de inmatriculare ca să ştie ce să le comunice operatorilor 112.
Din ambele maşini au fost efectuate apeluri 112 şi ambii conducători auto au fost audiaţi.
[GAL layout="2"]"La data de 11 Noiembrie a.c, în jurul orei 13:30, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la un accident rutier înregistrat pe bd.Iuliu Maniu din sectorul 6.
Conducătorul unui autovehicul, care circula pe bd. Iuliu Maniu dinspre Str. Valea Cascadelor către Autostrada A1 a surprins și accidentat un pieton angajat în traversarea drumului public, iar imediat după impact, si-a continuat deplasarea.
În urma activităților desfășurate de către polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere, autorul accidentului de circulație a fost identificat.
Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatele Alcooltest și DrugTest, rezultate indicate fiind 0, respectiv negativ. De asemenea, a fost condus la sediul INML pentru prelevarea de mostre biologice.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia", se arată în comunicatul Brigăzii Rutiere.