Antena 3 CNN Externe Diaspora Doi şoferi români de TIR, care lucrau în echipaj, au fost prinşi în flagrant de câinii Poliţiei, în Germania

Doi şoferi români de TIR, care lucrau în echipaj, au fost prinşi în flagrant de câinii Poliţiei, în Germania

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 12:07 08 Apr 2024 Modificat la 12:07 08 Apr 2024

Mai mult de 300 de kilograme de marijuana și hașiș erau ascunse în cabina tirului.

Câinii polițiști au avut o contribuție esențială la realizarea acestei capturi.

"Doi șoferi români de TIR au fost arestați în Germania sub acuzația de trafic de droguri. Polițiștii germani au găsit au găsit nu mai puțin de 330 de kilograme de droguri în vehiculul pe care cei doi îl conduceau în echipă și cu care veneau din Spania.

Tirul românesc a atras atenția autorităților în momentul în care câinii special antrenați au început să semnaleze faptul că la bord ar putea fi droguri.

Astfel, a început percheziția cabinei șoferului, operațiune ce a dus la descoperirea a 284 de kilograme de marijuana și 52 de kilograme de hașiș. Drogurile erau ascunse în podelele duble și în căptușeala camionului.

Pentru a avea acces la aceste zone și pentru a scoate drogurile de acolo, a fost nevoie ca serviciul tehnic să intervină cu echipamente speciale.

Valoarea de piață a drogurilor găsite în tirul celor doi români se ridică la 3,3 milioane de euro.

În acest moment, cei doi români au fost arestați și urmează să apară în fața judecătorilor", a relatat corespondenta Antena 3 CNN, Naty Badea.

Citește mai multe din Diaspora
» Citește mai multe din Diaspora
TOP articole