Antena 3 CNN Actualitate Toți șoferii începători trebuie să cunoască aceste reguli. Interdicții în primul an de condus

Toți șoferii începători trebuie să cunoască aceste reguli. Interdicții în primul an de condus

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 22:00 15 Feb 2024 Modificat la 22:33 15 Feb 2024

Pentru șoferii începători, primul an de condus este foarte important, aceștia urmând să se confrunte cu situații noi întâlnite în trafic.

De multe ori, lipsa experienței îi împiedică pe acești șoferi să anticipeze sau să gestioneze anumite evenimente complexe apărute în trafic.

Astfel, pentru siguranța rutieră, legea face trimitere la anumite obligații și interdicții pe care trebuie să le respecte șoferii începători.

O primă obligație pe care trebuie să o aibă în vedere conducătorii începători se referă la viteză, anume:

"Viteza maximă admisă în afara localităților pentru autovehiculele ai căror conducători au mai puțin de un an practică de conducere sau pentru persoanele care efectuează pregătirea practică în vederea obținerii permisului de conducere este cu 20 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care fac parte autovehiculele conduse", menționează Articolul 50, din OUG nr. 195/ 2002.

Începând cu viteze mai mici, șoferii începători își pot construi abilitățile de a conduce și de a reacționa în cazul unor situații neprevăzute, învățând să manevreze mașina în siguranță.

Codul Rutier 2024 menționează clar și faptul că șoferii care au o vechime mai mică de un an de la obținerea permisului de conducere trebuie să se evidențieze în trafic printr-un semn distinctiv.

"Conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori de tramvai cu o vechime mai mică de un an de la data obținerii permisului de conducere are obligația de a aplica semnul distinctiv sub forma unui disc de culoare galbenă, cu diametrul de 100 mm, care are în centru semnul exclamării, de culoare neagră, cu lungimea de 60 mm și diametrul punctului de 10 mm", , menționează Articolul 149, din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.

Nerespectarea obligației de a pune semnul distinctiv pe mașină

Codul Rutier 2024 menționează ce riscă șoferii începători care nu pun semnul distinctiv pe mașină.

"Nerespectarea obligației de a aplica semnul distinctiv pe autovehicule și tractoare agricole sau forestiere conduse de persoane care au mai puțin de un an vechime de la dobândirea permisului de conducere constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni", se menționează în Articolul 99, OUG nr. 195/ 2002.

Clasele de sancțiuni sunt următoarele:

  • clasa I - 2 sau 3 puncte-amendă;
  • clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amendă;
  • clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amendă;
  • clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amendă;
  • clasa a V-a - de la 21 la 100 puncte-amendă.

Începând din acest an, valoarea punctului de amendă a crescut la 165 de lei pentru sancţiunile rutiere.

Astfel, șoferii începători care nu au montat semnul distinctiv pe mașină vor fi sancționați cu 2 sau 3 puncte-amendă, însemnând 330 de lei sau 495 de lei.

Interdicții pentru șoferii începători

Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, menționează, la Articolul 149, și interdicțiile pe care le au șoferii cu o vechime mai mică de un an de la data obținerii permisului de conducere, anume:

  • să conducă autovehicule care transporta mărfuri sau produse periculoase;
  • să conducă vehicule destinate testării sau cele pentru probe;
  • să conducă vehicule destinate transportului public de persoane, inclusiv în regim de taxi.
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole