Antena 3 CNN Actualitate Locale Şoferi de autobuz din Timişoara, prinşi că furau combustibil. Cum au fost descoperiţi | ”Gata cu căpușarea societăților primăriei”

Şoferi de autobuz din Timişoara, prinşi că furau combustibil. Cum au fost descoperiţi | ”Gata cu căpușarea societăților primăriei”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:31 13 Iun 2023 Modificat la 13:34 13 Iun 2023

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunţat că de la începutul anului 2023, consumul la carburant în cadrul companiei de transport public (STPT) a fost redus cu 56.500 de litri, față de anul trecut, după ce în autobuze au fost montate aparate care monitorizează locația prin GPS şi cantitatea de motorină din rezervor.

Fritz arată că în felul acesta poate fi oprit furtul din rezervoare și că aceasta e doar o primă măsură în demersul restructurării companiei de transport public. 

”Aparatele care monitorizează locația prin GPS ne spun volumul de carburant din rezervor. De când am implementat noul sistem, ca prin minune, s-a redus consumul lunar pentru fiecare kilometru circulat cu până la 10%.

Mesajul este clar: când e vorba de banii timișorenilor, nu ne uităm în altă parte. Gata cu căpușarea societăților primăriei”, a declarat Dominic Fritz, edilul Timişoarei.

Citeşte şi: Un român cu Porsche a găsit în Cehia o metodă să alimenteze fără să plătească, dar a fost prins

În doar câteva luni, angajații ar fi furat combustibil în valoare de peste 360.000 de lei. Angajații prinși la furat de motorină au fost daţi afară şi sunt anchetaţi.

Societatea de Transport Public din Timișoara are datorii în valoare de aproximativ 87 de milioane de lei. Edilul a precizat că vor urma și alte măsuri pentru restructurarea companiei de transport public:

"Sunt hotărât să punem STPT-ul pe o fundație solidă. Anul acesta scăpăm compania de 70% (aprox 87 mil de lei!) din datoriile istorice.

Cumpărăm tramvaie și autobuze noi cu bani europeni, reducem personalul administrativ ca să putem crește numărul șoferilor, investim în stații noi și facem transportul mai predictibil pentru clienți”, spune Dominic Fritz, potrivit Digi24.

De când a început anul, am redus consumul de carburant la STPT cu 56.500 litri față de anul trecut. Ca să oprim furtul...

Publicată de Dominic Fritz pe Miercuri, 10 mai 2023
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole