Antena 3 CNN Actualitate Un șofer român de TIR a plecat în ultima cursă, în Italia, și a lăsat în urmă o fetiță de doi ani

Un șofer român de TIR a plecat în ultima cursă, în Italia, și a lăsat în urmă o fetiță de doi ani

Alin Tarnovschi
<1 minut de citit Publicat la 21:00 09 Oct 2020 Modificat la 21:00 09 Oct 2020

Tragedia s-a produs în această dimineață, în jurul orei 06.00, pe o bretea de pe autostrada A11. Aurelian (44 de ani) se afla la volanul unui TIR la unei companii de transport din Frosinone (Lazio) când a pierdut controlul direcției, iar camionul s-a răsturnat.

În urma impactului deosebit de puternic, cabina TIR-ului a fost strivită de parapetul metalic al autostrăzii, iar șoferul român a murit pe loc, fiind strivit între fiarele contorsionate.

Mai mulți șoferi care au fost martori la teribilul accident au sunat și au cerut ajutorul echipajelor medicale și de pompieri. La fața locului s-au deplasat mai multe ambulanțe, iar pompierii s-au chinuit ore în șir pentru a-l scoate pe român din cabină.

Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Polițiștii italieni au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Aurelian era rezident în localitatea Sarzana (La Spezia), era căsătorit și avea o fetiță de numai doi ani.

Etichete: Italia
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole