Românul şi cu un alt şofer bulgar au fost cei care au oprit lângă locul accidentului şi au acordat primul-ajutor colegului lor, în timp ce multe maşini treceau în viteză chiar pe lângă om.
Povestea este spusă de un camionagiu bulgar pe pagina acestuia de Facebook, unde a postat şi imagini de la accident şi se arată revoltat de lipsa de colegialitate a comunităţii.
Din fericire, el, un român și un șofer din Andorra au reușit să salveze victima, dar Petar Vasilev încă este uimit de lipsa de reacţie a oamenilor care au trecutat pe lângă accidentul din Germania, fără să reacţioneze.
[GAL layout="2"]„Mă întrebam foarte mult dacă să scriu această postare, dar m-a deranjat ceva, foarte puternic: nimeni, absolut nimeni, nu a ajutat în seara asta într-un accident rutier cu un coleg șofer în stare gravă!
Şofer TIR: "Nu erau urme de frânare pe șosea, nu făcuse pană. Se pare că a adormit"
La primele ore ale dimineții, în Germania, pe A3, direcția Passau-Frankfurt, un coleg cu remorca încărcată s-a răsturnat pe marginea autostrăzii (se pare că a adormit), nu erau urme de frânare pe șosea, nu făcuse pană…
Încă nu-mi vine să cred că cei care au intervenit la accident am fost eu, un român (care am fost primul la incident) și un șofer din Andorra, care am ajutat foarte mult și împreună am spart parbrizul camionului și am luat contact cu victima, după ce am sunat la 112 și am deviat traficul cu un telefon cu o lanternă.
Eu şi celălalt coleg român ne-am urcat în cabină şi am oprit motorul care încă funcționa, care putea aprinde combustibilul care se scurgea și uleiul, luminile erau aprinse, putea să fie un scurtcircuit.
Acesta nu este Eroism, doamnelor și domnilor! Acestea sunt DREPTURI și OBLIGAȚII!!! Dacă trebuie, opriţi-vă, scoateți un extinctor și priviți, sau doar sunați la 112, sau întrebați dacă puteți ajuta cu ceva! Bineînțeles, fără a pune viața ta și a altora în pericol. Dar e o regulă chiar pentru oricine, ajută!
Şofer bulgar: "Nu-mi vine să cred cum zburau camioanele și mașinile și încetineau foarte puțin, treceau la câțiva centimetri de noi"
Nu-mi vine să cred cum zburau camioanele și mașinile și încetineau foarte puțin, treceau la propriu la câțiva centimetri de noi, cu siguranță aveau peste 100 de km la oră.
De îndată ce am reușit să facem tot ce ne stă în putință pentru a ajuta nefericitul coleg, a fost mai bine. Sper ca persoana, despre care nici nu am înțeles ce naționalitate are și numele lui, să-și revină!”, a povestit Vasilev pe contul său de Facebook.
Mare parte dintre cei care au comentat la postarea conducătorului auto sunt camionagii şi spun şi ei că, din păcate, colegialitate nu prea mai există și e un "miracol" dacă cineva oprește ca să te ajute.