Antena 3 CNN Actualitate Un tânăr din Cluj a sărit cu mașina în râul Someș. Pompierii l-au salvat în ultima clipă

Un tânăr din Cluj a sărit cu mașina în râul Someș. Pompierii l-au salvat în ultima clipă

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 21:45 11 Dec 2020 Modificat la 21:45 11 Dec 2020

Accidentul s-a produs vineri seara, pe Splaiul Independenței. Şoferul în vârstă de 30 de ani, din Cluj-Napoca a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în râul Someşul Mic.

”în jurul orei 18.30, un conducător auto în vârstă de 30 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa pe strada Splaiul Independenței din municipiul Cluj-Napoca, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se cu autoturismul în râul Someș", au spus poliţiştii.

În scurt timp, la faţa locului au intervenit doi pompieri asigurați cu o cordiță care au reuşit să îl scoată pe bărbat la mal.

În urma activităților de salvare, bărbatul a fost extras din interiorul autoturismului, fiind ulterior condus la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate, au mai transmis poliţiştii.

Şoferul a fost consultat de către echipajul SMURD. El era conștient și cooperant, fiind apoi transportat la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate”, a transmis ISU Cluj, notează Mediafax.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Mașinile ajung în Someș, de pe Splaiul Independenței, alunecând pe liniile de tramvai destul de des, spun localnicii.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole