Incidentul s-a petrecut aseară, puțin înainte de miezul nopții. Tânărul de 29 de ani era urmărit de polițiști și jandarmi pentru că în timpul unei razii s-a încercat oprirea lui în trafic.
Însă acesta nu doar că nu a oprit, dar a și accelerat foarte tare și a încercat să scape de polițiști.
Într-o curbă tânărul a pierdut controlul volanului și a lovit 3 autoturisme într-o parcare din Constanța.
[GAL layout="3"]Cea de-a treia mașină a fost dus la service de proprietari, dar asta nu l-a împiedicat să-și continue cursa nebunească.
A încercat în continuare să scape de oamenii legii, a ieșit în bulevard, a mai mers aproximativ 500 de metri după care și-a abandonat autoturismul într-o parcare, într-o stație peco dezafectată. S-a făcut nevăzut.
Polițiștii l-au identificat ulterior, însă nici până în acest moment nu a fost încă reținut.
În momentul în care el va fi prins, cu certitudine, va fi dus în fața magistraților și se va încerca arestarea lui pentru 30 de zile.
Bărbatul este acuzat de conducere fără permis, pentru că avea permisul suspendat, dar și furt pentru că furase mașina mamei sale.
Dacă va fi găsit vinovat, va ajunge în spatele gratiilor.
”La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 23.35, polițiștii au identificat un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism pe strada Prelungirea Caraiman, iar la un moment dat, a pierdut controlul asupra direcției și a intrat în coliziune cu 3 autoturisme parcate.
În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs.
Totodată, din verificări a reieșit faptul că autoturismul condus de bărbat este proprietatea unei femei, de 51 de ani.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și furt în scop de folosință.
Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale”, au transmis polițiștii.