S-a întâmplat, sâmbăta noaptea pe Calea Moldovei din Bacău, acolo unde un tânăr de 19 ani a fost surprins de poliţişti rulând cu 128 km/h.
Potrivit prefectului, la testarea drug-test, tânărul a ieşit pozitiv la substanțe interzise, mai exact amfetamine. Din fericire, el a fost oprit la timp înainte de producerea unei tragedii.
Şoferul drogat a fost amendat contravențional cu 2.900 lei şi i-a fost reţinut permisul de conducere.
În acest context, autorităţile au cerut conducerii IPJ Bacău să intensifice controalele Serviciului Rutier inclusiv în municipiu, unde este necesară o prezență mai susținută a oamenilor legii pe străzi.
Citeşte şi: Şoferul beat şi drogat, care a ucis-o pe Nicoleta de ziua ei, este fost şef al BCCO Bucureşti
„Am cerut ca – în contextul asfaltărilor heirupistice desfășurate în oraş – trecerile de pietoni nemarcate să fie semnalizate corespunzător pentru a evita accidente rutiere soldate cu victime omenești! Susțin prezența lucrătorilor Serviciului Rutier în trafic – doar vigilența şi promptitudinea în intervenție a polițiștilor au făcut ca sâmbătă noaptea să nu fim martorii unei tragedii rutiere!”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel, citat de ziaruldebacau.ro