Antena 3 CNN Actualitate Locale Şofer din Constanţa, "campion naţional" la alcoolemie, în 2021, pe o stradă din Costineşti

Şofer din Constanţa, "campion naţional" la alcoolemie, în 2021, pe o stradă din Costineşti

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:10 12 Iul 2021 Modificat la 10:04 13 Iul 2021

Soferul a fost oprit duminică seară, în localitatea Costinești, în jurul orei 21:00. Poliția stațiunii a identificat un bărbat de 42 de ani, din Constanța, care conducea pe o stradă din Costinești. 

În urma testării cu aparatul etilotest, alcolemia bărbatului a ajuns la 3,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital pentru colectarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcolemiei din sânge.

“La data de 11 iulie, în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Costinești au identificat un bărbat de 42 ani, din Constanța, care a condus un autoturism, pe o stradă din Costinești, sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 3,17 mg/l alcool pur în aerul expirat” conform IPJ Constanța.

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Costinești au întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Cea mai mare valoare a alcolemiei înregistrată în România a fost de 4,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, depistată în 2019 la un șofer din Galați.

Etichete: sofer Costinesti beat
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole