Antena 3 CNN Actualitate Șofer de autocar care efectua o cursă de Anglia, prins de polițiști botoșăneni cu un permis de conducere fals asupra sa

Șofer de autocar care efectua o cursă de Anglia, prins de polițiști botoșăneni cu un permis de conducere fals asupra sa

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 19:25 20 Aug 2021 Modificat la 19:25 20 Aug 2021

Soferul de 38 de ani, are dublă cetățenie, fiind atât cetățean român cât și al Republicii Moldova. Asupra sa a fost descoperit, într-un plic, permisul fals al unei tinere.

Conform autorităților, permisul de conducere descoperit avea însemne românești și a ridicat suspiciunea autorităților privind autenticitatea. 

"În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit asupra mijloacelor de transport şi asupra persoanelor, colegii noştri descoperind, asupra bărbatului, un plic ce conţinea un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din România, care avea imprimată fotografia unei tinere.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind fals", se precizează în comunicatul autorităților de frontieră, potrivit Digi24.

Șoferul le-a declarat anchetatorilor că a primit plicul care conţinea permisul de conducere pentru a-l preda unui alt român, în Anglia.

Acum, bărbatul de 38 de ani este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole