Rămas liber de contract după despărțirea de Al Ittihad, Lucian Sânmărtean s-a decis asupra echipei unde va juca din sezonul viitor, anunță gsp.ro.
"Este adevărat! Am cântărit fiecare ofertă și am hotărât împreună cu familia lui Lucian să semnăm cu Pandurii. Îi mulțumesc președintelui Narcis Răducan și antrenorului Petre Grigoraș pentru faptul că s-au luptat săptămâni întregi pentru acest transfer", a zis Anamaria Prodan pentru GSP.RO.