Antena 3 CNN Actualitate Şoarece în raftul cu carne. Reacţia Kaufland - VIDEO

Şoarece în raftul cu carne. Reacţia Kaufland - VIDEO

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 21:04 27 Feb 2018 Modificat la 21:04 27 Feb 2018

Clienții unui magazin Kaufland din Curtea de Argeș au putut observa un șoarece în vitrina frigorifică cu carne.

În filmulețul postat pe rețelele de socializare de către un client se poate vedea cum rozătoarea se plimbă printre bucățile de carne din frigider, și cum, la un moment dat, un angajat al magazinului încearcă să îl prindă.

Iată reacția Kaufland:

„Ne cerem scuze clienților pentru incidentul regretabil din Curtea de Argeș. Am retras imediat toate produsele din vitrină pentru distrugere, am restabilit condițiile igienico-sanitare necesare desfășurării activității și, în același timp, am solicitat o intervenție urgentă a firmei cu care colaborăm pentru deratizare. Precizăm că lunar au loc proceduri pentru deratizare, dezinsecție și dezinfecție în toate magazinele noastre, derulate prin intermediul unor companii specializate. Ultima intervenție de acest tip a avut loc în urmă cu numai 5 zile în magazinul din Curtea de Argeș și nu au fost găsite deficiențe. Vă asigurăm că tratăm cu maximă seriozitate incidentul și, suplimentar, pentru a ne asigura prin toate mijloacele că cele mai înalte standarde igienico-sanitare sunt respectate, vom relua școlarizarea angajaților din acel magazin.”

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole