Antena 3 CNN Politică Alegeri prezidenţiale SNSPA cheamă studenții și profesorii la vot: „E momentul să dovedim că ne pasă de viitorul nostru democratic”

SNSPA cheamă studenții și profesorii la vot: „E momentul să dovedim că ne pasă de viitorul nostru democratic”

A.O.
1 minut de citit Publicat la 13:48 04 Dec 2024 Modificat la 13:48 04 Dec 2024

„Mergeți la vot! Pentru o Românie liberă, democratică și europeană!”. Este îndemnul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) către întreaga comunitate academică și publicul larg. Doar prin vot dovedim că „ne pasă de idealurile pentru care s-a murit la Revoluție”, scrie conducerea SNSPA într-un comunicat. 

„Mergeți la vot! O Românie liberă, democratică și euro-atlantică se construiește prin implicarea fiecăruia dintre noi. Alegeți cu înțelepciune, gândindu-vă la valorile și idealurile care ne unesc. În 1989, milioane de români au strigat „Libertate!”, cerând mai mult decât o schimbare politică. Au dorit un stat care să respecte demnitatea umană și să garanteze drepturile fundamentale. Sacrificiile de atunci au deschis calea către o Românie democratică și europeană. Astăzi, suntem parte a NATO și a Uniunii Europene, organizații care sprijină valorile democrației și ale statului de drept”, se arată în comunicat. 

Fără participarea activă a cetățenilor, toate aceste realizări nu ar fi fost posibile, atrage atenția conducerea SNSPA. 

„Acum, responsabilitatea continuării acestui drum este în mâinile noastre. Pe 8 decembrie avem nu doar posibilitatea, ci responsabilitatea de a reconfirma adeziunea noastră ca societate la valorile europene: demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept, drepturile omului. Votul este mai mult decât un gest civic; este modul prin care ne afirmăm suveranitatea și contribuim la modelarea viitorului acestei țări. Este momentul să dovedim că ne pasă: ne pasă de idealurile pentru care s-a murit la Revoluție, ne pasă de eforturile pe care întreaga societate le-a făcut pentru a fi în UE și în NATO, ne pasă de viitorul nostru democratic”, se precizează în comunicat. 

Astfel, SNSPA îi încurajează pe toți membrii comunității academice să-și exercite dreptul la vot pentru a se asigura că „România rămâne ancorată în valorile europene, promovând unitatea, libertatea și progresul”.

Românii sunt așteptați la urne, duminică, 8 decembrie, să aleagă între Elena Lasconi și Călin Georgescu, doi candidați cu viziuni diametral opuse privind viitorul României. 

Citește mai multe din Alegeri prezidenţiale
» Citește mai multe din Alegeri prezidenţiale
TOP articole