"Astăzi a apărut în media o filmare în care domnul Horodniceanu, fostul prim-procuror al DIICOT, actualmente vicepreședinte al CSM, a mai demonstrat incă o dată că în România, articolul 16 din Constitutie este scris doar pentru "fraierimea" care, nu-i așa, trebuie să se conformeze și să respecte legea, lege pe care politicienii in general, iată că și magistrații, o ignoră, ba chiar încearcă prin atitudine să intimideze polițistii care, culmea, nu fac decât să ..... aplice legea!
Având in vedere gravitatea afirmațiilor și a atitudinii la adresa Poliției Române, precum și impactul total negativ și umbra de îndoială aruncată de un asemenea comportament asupra justiției în general, magistraților în special,
SNPPC solicită domnului Horodniceanu:
- demisia din funcția de vicepreședinte al CSM! Nu este firesc ca un vicepreședinte CSM, aparator și garant al bunei funcționări a justiției, să aibe un asemenea comportament specific celor pe care DIICOT îi are în vedere atunci când își indeplinește atribuțiile.
- demisia din magistratură! Este timpul să plecati acasă domnule procuror și asta pentru că, prin cel putin tentativa de trafic de influență, dumneavoastră v-ați introdus singur într-o incompatibilitate crasă cu statutul de magistrat