Antena 3 CNN Actualitate Slujba de Înviere, oficiată în aer liber. Bănescu: "Nu se pune problema unei aglomerări în interior"

Slujba de Înviere, oficiată în aer liber. Bănescu: "Nu se pune problema unei aglomerări în interior"

Maria Zărnescu
2 minute de citit Publicat la 12:19 20 Apr 2021 Modificat la 12:25 20 Apr 2021

Premierul Florin Cîțu, împreună cu reprezentanții Ministerul Sănătății, Ministerului de Interne și cei ai Bisericii Ortodoxe se vor întâlni, în cursul zilei de miercuri, pentru a lua o decizie cu privire la regulile pentru slujba de Înviere.

Premierul susține că slujbele de Paște se vor ține în exterior. Mai mult decât atât, participanții vor purta masca de protecție și vor respecta toate măsurile sanitare.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române susține că există deja o Hotărâre de Guvern, prin care au fost stabilite măsurile și regulile pentru organizarea slujbelor religioase, iar la acest moment, din punctul său de vedere, nu există un motiv ca acestea să fie modificate.

"Precizarea domnului premier nu schimbă cu nimic o Hotărâre de Guvern care a fost luată pe opt aprilie. În acea hotărâre se precizează foarte limpede că slujbele se vor desfășura conform regulilor liturgice, atât în interiorul, cât și în exteriorul bisericii.

Este clar că acolo unde există posibilitatea, unde există altare de vară, unde spațiul o permite, toate aceste slujbe din perioada Săptămânii Patimilor se vor desfășura preponderent afară. În ceea ce privește slujba de Înviere, acolo unde numărul de credincioși ar putea fi foarte mare și locul, spațiul, dotarea din punct de vedere material, a bisericii respective va permite, acolo slujba va putea fi continuată afară.

Nu se pune problema obligativității desfășurării slujbei exclusiv afară. Ceea ce trebuie să știm este că se păstrează o tradiție, la slujba de Înviere, participă majoritatea credincioșilor, iar ea se desfășoară afară. Apoi, clericii se retrag în biserică pentru a continua slujba, până la ora 04.00 și vor fi însoțiți doar de un număr de credincioși, care poate stau în biserică păstrând distanța de 2 metri în interior, purtând masca de protecție. Nu se pune problema unei aglomerări, pentru că nu se va putea intra decât într-un număr limitat", a explicat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Bănescu a ținut să îi asigure pe români că toate slujbele vor fi desfășurate cu respectarea tuturor regulilor sanitare, iar cetățenii și autoritățile nu au motive de îngrijorare cu privire la modul în care se vor ține cele două evenimente.

"Vă asigur că lucrurile se vor desfășura în mod foarte riguros, conform unei Hotărâri de guvern. Nu am cunoștințe despre o altă discuție de modificare a acestei hotărâri, ceea ce cred că este nejustificat, pentru că numărul de îmbolnăviri este în scădere, iar Paștele Catolic s-a desfășurat în interior, într-o vreme în care indicele de infectare era mult mai ridicat, nu există niciun motiv pentru schimbarea unei Hotărâri de Guvern", a mai adăugat el.

Florin Cîțu anunță decizii pentru slujbele de Paște

Florin Cîțu a vorbit luni seara despre modul în care vor fi organizate slujbele religioase cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

"Carantina de noapte va fi ridicată până la ora 5.00, dar tot trebuie să avem niște reguli de distanțare socială, trebuie să fie niște reguli pe care să le respectăm. (...) Slujbele vor fi ținute în afara bisericii, cu distanțare", a precizat Florin Cîțu, la Digi 24. 
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole