Antena 3 CNN Actualitate Locale Situație revoltătoare la DSP Suceava: Noul director, numit fără voia sa, nu s-a prezentat la lucru în prima zi

Situație revoltătoare la DSP Suceava: Noul director, numit fără voia sa, nu s-a prezentat la lucru în prima zi

<1 minut de citit Publicat la 16:26 21 Mai 2020 Modificat la 16:26 21 Mai 2020

Cătălin Graur a fost șeful DSP Vrancea până luna trecută, când a fost suspendat de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Motivul a fost proasta gestionare a situației epidemiologice din județul Vrancea. Medicul a contestat în instanță demiterea, însă a pierdut primul proces.

Tot prin ordin de ministru a fost numit, începând cu 20 mai, la conducerea DSP Suceava. Surse din apropierea lui Grau susțin că el nu și-a dorit această funcție și, mai mult decât atât, nici nu ar fi fost consultat în privința numirii. Din primele informații, Cătălin Grau ar fi trimis încă din 19 mai un email prin care anunță că va intra în concediu medical.

În prezent, atribuţiile de conducere ale DSP Suceava au fost preluate temporar de directorul economic al instituţiei, Firuţa Bosancu, însă aceasta nu are atribuții pentru gestionarea tuturor situațiilor.

Numirea lui Cătălin Graur la conducerea DSP Suceava vine după încheierea medicului de interimat al epidemiologului Manuela Trifan, care a atras atenția ministerului într-un mod negativ după ce a afirmat că numărul de cazuri de coronavirus raportat la nivelul județului Suceava ar fi fost eronat.

Etichete: Suceava
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole