Un bătrân din Vaslui a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru violarea unei fete de 14 ani. Individul a batjocorit copila o noapte întreagă, folosindu-se de pastile pentru potență, au constatat polițiștii. Fata a fost amenințată cu bătaia și i-a fost frică să povestească prin ce a trecut, astfel că individul a fost arestat la două săptămâni de la faptă, când copila și-a făcut curaj să povestească totul mătușii sale.
Oribila faptă a avut loc în Secuia, comuna Muntenii de Jos, în toamna anului trecut. Bătrânul de 70 de ani din Vaslui a fost obligat să plătească și despăgubiri civile de 50.000 de lei familiei, pe lângă pedeapsa cu închisoarea pronunțată de magistrații Judecătoriei Vaslui.
Decizia nu este însă definitivă, arată vremeanoua.ro.