Antena 3 CNN Actualitate Social Situație revoltătoare în Timișoara. O fetiță de opt ani, pusă de mama ei să facă videochat

Situație revoltătoare în Timișoara. O fetiță de opt ani, pusă de mama ei să facă videochat

<1 minut de citit Publicat la 08:29 08 Mar 2019 Modificat la 08:29 08 Mar 2019

O fetiţă de numai opt ani apare dezbrăcată în înregistrări şocante, pe care tatăl ei le-a descoperit pe internet. 

Chiar mama ar fi pus-o să facă videochat, acuză părintele care cere acum ajutorul autorităţilor.
 
Copila e în clasa a doua, în Timişoara, şi nimeni nu a luat-o până acum din casa unde s-au filmat scenele revoltătoare.

Complet dezbrăcată, fetiţa de clasa a doua a fost filmată într-o cameră, în care se mai afla un bărbat. Ar fi chiar iubitul mamei ei, crede tatăl care a alertat imediat Poliţia şi Protecţia Copilului. 

Părinţii fetiţei sunt despărţiţi de şapte ani, iar copila a rămas în grija mamei, despre care tatăl spune că este fostă dansatoare într-un club de noapte. Părintele se teme că înregistrările cu fiica lui ar fi putut ajunge şi pe reţelele de pornografie infantilă. 

Avocatul tatălui vrea să scoată prin ordonanţă preşedinţială copilul din apartamentul închiriat de mamă. Şi cere ca femeia să fie decăzută din drepturile părinteşti.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole