Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Galaţi, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, au reţinut, marţi, un cuplu de soţi bănuiţi de comiterea mai multor fapte de delapidare, complicitate la delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi.
Potrivit sursei citate, în perioada ianuarie 2012 - septembrie 2014, femeia, de 49 ani, în calitate de contabil şef al unei şcoli gimnaziale din municipiul Galaţi, şi-ar fi însuşit sume de bani pe care le gestiona şi administra, prin efectuarea de viramente bancare nejustificate, din bugetul unităţii de învăţământ, către două societăţi comerciale din localitate, aparţinând soţului acesteia, de 56 ani, şi fiului lor, de 28 ani.
În acest sens, persoana în cauză a folosit contracte încheiate între cele două societăţi şi şcoala unde lucra, iar în actele contabile ale unităţii de învăţământ a introdus la plată facturile emise de societăţi pentru bunuri şi servicii fictive.
Prin activitatea infracţională a celor trei, unitatea de învăţământ a fost prejudiciată cu suma de 511.890 lei.
Femeia şi soţul acesteia au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, procurorul de caz dispunând ulterior, faţă de ei, măsura controlului judiciar pe cauţiune în cuantum de 50.000 lei fiecare, pe o perioadă de 60 de zile.
Poliţiştii continuă cercetările în această cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi complicitate la delapidare, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, toate în formă continuată.