Arestarea medicului psihiatru implicat în scandalul de la centrul Sf. Maria din Capitală a avut consecinţe grave pentru copiii pe care îi trata.
Vorbim de cei internaţi la centrul Sf. Nicolae, unde medicul lucra cu jumătate de normă. În lipsa lui, copiii nu au mai primit tratamentul necesar, iar starea lor s-a deteriorat.
În ultimele zile, aceştia au intrat într-o stare de sevraj, au început să devină agitaţi şi violenţi, iar şefii instituţiei au cerut ajutor specializat.
Au încercat să interneze copii la Spitalul Obregia şi la Spitalul Titan, pentru consult de specialitate şi eventual tratament, însă au fost refuzaţi de medicii de acolo. Motivul invocat a fost acela că nu pot fi internaţi în lipsa acordului reprezentantului legal. Chiar dacă aceşti copiii sunt într-un centrul al statului, părinţii încă au drepturi asupra lor.
Cum aceştia fie sunt în puşcărie, fie de negăsit situaţia este gravă. Mai mult, în cazul unuia dintre copii, mama a refuzat internarea şi tratamentul invocând faptul că nu e nevoie de aşa ceva şi că au fost sfătuiţi de anchetatori să refuze. Oamenii de la centru sunt disperaţi şi nu ştiu ce soluţie să găsească. Se tem pentru starea copiilor.
Percheziţii la un centru de plasament din Capitală. Angajaţii sunt acuzaţi că îi maltratau pe copii