Antena 3 CNN Life Sănătate Situație dramatică pentru o legendă a sportului românesc: Se luptă cu niște bacterii luate din spital

Situație dramatică pentru o legendă a sportului românesc: Se luptă cu niște bacterii luate din spital

1 minut de citit Publicat la 11:17 18 Iul 2016 Modificat la 11:17 18 Iul 2016

Fostul secretar general al Federației Române de Atletism, Nicolae Mărășescu, trece prin clipe cumplite. Omul care a antrenat zeci de campioni s-a ales cu două bacterii cumplite din spital, după o operație la genunchi.

Un apel neașteptat străbate spațiul public și camera mult mai mică de rezonanță a sportului românesc sâmbătă, 16 iulie 2016. ”Nae Mărășescu are nevoie urgentă de sânge. Donatorii sunt rugați…”. Donatorii și soluțiile au venit.
Dar istoria bolii și suferinței lui Nicolae Mărășescu este mult mai amplă de atât, scrie Cătălin Tolontan, într-un nou episod al campaniei despre problemele din spitalele din România.

Din mai 2015 și până azi, familia a ales, din respect pentru personalitatea unuia dintre cei mai importanți antrenori de atletism pe care i-a avut România, să păstreze învelită în discreție starea medicală.

După un an de întrebări, de controverse și de speranță împuținată, Mihaela Mărășescu, soția antrenorului și ea însăși fostă campioană și profesoară de atletism, lasă povestea să ajungă la public.

”Nae s-a operat în luna mai 2015 la genunchiul drept, unde i s-a montat o proteză. Nu era o operație urgentă, dar așa și-a dorit el. Era extrem de optimist”, spune Mihaela.

Operația a avut loc la Spitalul Municipal de Urgență din București.

Mărășescu este un tip cunoscut, deopotrivă, pentru stilul de viață activ și pentru orgoliul său.

La 77 de ani, se trezea înainte de 6, citea ziarele, făcea gimnastică și pornea spre federația de atletism.

”Începuse să șchiopăteze și asta părea de nesuportat pentru el. Vanități de crai și de om care o viață întreagă a propovăduit sportul!”, povestește un fost coleg.

Dar operația ia o turnură la care nimeni nu s-a gândit.

Continuarea, pe blogul lui Cătălin Tolontan.

Etichete: bacterii atletism
Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole