Mai multe familii din localitatea vâlceană Alunu au fost evacuate din cauza alunecărilor de teren din zonă.
Decizia a fost luată joi de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență Alunu, dat fiind pericolul iminent de pătrundere a masei de pământ în incinta unei gospodarii din zonă cât și distanța foarte mică până la drumul județean 605 C.
„Alunecarea de teren a mai avansat și pentru siguranța cetățenilor, domnul prefect a emis ordinul de evacuare. S-a început procedura de evacuare, de ieri am evacuat bunuri, animale, oameni, iar astăzi se evacuează și din bunurile care pot fi recuperate”, a declarat Cristian Birarut, primar localitatea Alunu.
Întrebat dacă a informat oamenii din timp că există acest risc și că ar trebui să se multe, primarul a răspuns că a făcut acest lucru, iar ei au fost de acord.
„Da și au acceptat acest lucru pentru că oamenii văd realitatea și le e frică să stea cu pericolul în spatele lor tot timpul, să nu poată să doarmă”, a precizat primarul.
Pentru încetinirea deplasării maselor de pământ pe traiectoria de deplasare a acestora au fost construiți trei pinteni de blocaj.
Vâlcea: Oameni evacuați din cauza unei alunecări de teren