Antena 3 CNN Actualitate Situație dezastruoasă la Termoenergetica. Compania anunţă pierderi în rețea de 2.000 de tone de apă fierbinte pe oră: ”Avem nevoie de sudori”

Situație dezastruoasă la Termoenergetica. Compania anunţă pierderi în rețea de 2.000 de tone de apă fierbinte pe oră: ”Avem nevoie de sudori”

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 15:10 03 Noi 2021 Modificat la 15:15 03 Noi 2021

Soluția, spune directorul general al operatorului sistemului centralizat de încălzire din Capitală, Claudiu Crețu, este angajarea a aproximativ 200 de oameni, dar pentru ca acest lucru să fie posibil este necesară schimbarea legislației.

„Avem pierderi în reţea de 2.000 de tone de apă fierbinte pe oră. Dincolo de irosire, de problemele financiare generate de aceasta şi de pericolul surpării la care sunt expuse zone întregi din Bucureşti, agentul termic nu poate ajunge până la capetele de reţea. Aşa se face că bucureştenii din zone precum Tei şi Colentina nu au apă şi căldură la temperaturi optime. Soluţia pentru reducerea acestor pierderi este angajarea mână de lucru, de aproximativ 200 de oameni, avem nevoie de sudori pentru repararea punctuală a ţevilor. Dar legea mă opreşte să fac asta. Sunt companie cu pierderi şi nu pot angaja”, a explicat directorul general Claudiu Creţu în discuţia cu prefectul Capitalei, Alexandra Vacaru, potrivit Observator.

Claudiu Creţu a mai precizat că instituţiile responsabile de rezolvarea problemei termoficării în Bucureşti nu trebuie să se bazeze pe alternativa încălzirii populaţiei cu sisteme electrice, deoarece ”reţeaua de electricitate nu ar rezista”. De asemenea, nici reţeaua de distribuţie de gaze nu este pregătită să facă faţă unui consum generat de peste 500.000 de centrale individuale.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole