Este alertă maximă de secetă în Italia, acolo unde faimoasele gondole venețiene au fost trase pe dreapta, după ce mai multe canale au rămas fără apă.
În plus, zăpada din munți a scăzut cu 53%, iar apa fluviului Pad cu 61%.
Autoritățile locale trag un semnal de alarmă și solicită intervenția de urgență a Guvernului, astfel încât să fie evitată măsura raționalizării apei.
Lacurile din partea de nord a Italiei, precum Como sau Garda, sunt la un nivel minim, iar situația se arată mult mai gravă față de anul trecut, fiind înregistrate daune în agricultură în valoare de 8 miliarde.
Citește și: Imagini dezolante din Italia: mai multe canale din Veneţia au secat | Ce spun experţii
Mai mult, producătorii italieni au renunțat la plantațiile de orez, deoarece plantele au nevoie de o cantitate foarte mare de apă.
Astfel, în acest an, plantațiile de orez vor fi cu 8.000 mai puține decât în anii anteriori.
Agricultorii italieni atrag atenția și asupra producției de vin, care va fi, de asemenea, afectată de secetă.
Situația este la fel de gravă și în centrul Italiei, acolo unde, din cauza secetei, au ieșit la iveală munți de gunoaie.
[GAL layout="3"]Din păcate, specialiștii estimează că Italia va avea parte de o vară secetoasă, iar din această cauză, apa ar putea fi raționalizată.