Antena 3 CNN Externe Situație critică în Italia. Președintele vrea dizolvarea Parlamentului

Situație critică în Italia. Președintele vrea dizolvarea Parlamentului

<1 minut de citit Publicat la 23:48 13 Dec 2017 Modificat la 23:48 13 Dec 2017

Alegerile parlamentare din Italia vor avea loc în ziua de 4 martie 2018, scriu miercuri publicaţiile La Repubblica şi Corriere della Sera, după mai multe luni de speculaţii cu privire la data scrutinului, transmite dpa.

Aceeaşi dată este avansată şi de o sursă parlamentară apropiată preşedinţiei italiene. Preşedintele Sergio Mattarella ar putea dizolva parlamentul până la sfârşitul acestui an, însă legislativul trebuie să adopte mai întâi, mai precis până la Crăciun, proiectul de buget pentru anul viitor.

Cele mai recente sondaje sugerează însă că drumul spre formarea unui nou guvern nu va fi lipsit de dificultăţi nici de data aceasta.

Liga Nordului (eurosceptică şi antiimigraţie) şi partidul Forza Italia (centru-dreapta), al fostului prim-ministru Silvio Berlusconi, sunt creditate cu câte 14,5% din opţiunile de vot, împreună cu restul formaţiunilor de dreapta ajungând la 35,5%.

În tabăra stângii, fostul premier Matteo Renzi speră la un nou mandat din partea Partidului Democrat (PD), aflat la guvernare. După lupte interne şi scindarea formaţiunii, PD este cotat cu doar 27% din opţiuni, în spatele Mişcării Cinci Stele (M5S, populistă şi antisistem), creditată cu 28%.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole