Antena 3 CNN Actualitate Peste 700 de clădiri din Bucureşti sunt încadrate în riscul seismic 1 şi 2

Peste 700 de clădiri din Bucureşti sunt încadrate în riscul seismic 1 şi 2

Ştefan Petrică
1 minut de citit Publicat la 09:51 03 Mar 2023 Modificat la 09:51 03 Mar 2023

"Consolidarea în funcție de gradul de încadrare și de gradul de afectare, poate să ajungă chiar la 100% valoarea unei construcții noi.

Este echitabil, din punct de vedere al unor proprietari care ar fi subvenționați și alții nu ar fi. Aici trebuie intervenit și din partea unei parteneriat public privat.

Guvernul ar trebui să intervină mult mai categoric, mai brutal, pentru că este vorba de vieți omenești.

Există și alte soluții, dar e nevoie de curaj și voință politică.

Citeşte şi: Un singur bloc din Suceava e marcat cu risc seismic. Motivul pentru care e imposibil de reabilitat

Unele clădiri sunt monumente istorice, dar preponderente sunt în zone protejate, ori aici, se poate găsi prin legislație, care e deficitară în momentul acesta și posibilitatea de a reconstrui. Adică dacă reconstruiești o imagine, fațada unei clădiri, atunci interioarele de multe ori nu mai corespund din punct de vedere al protecției la incendii sau sanitare.<

Dacă vreți să ajungem la siguranță din punct de vedere al protecției seismice, la o valoare care să conteze într-adevăr, atunci vor fi cheltuieli foarte mari însumate.

Nu cred că statul trebuie să poarte toate cheltuielile astea.

E nevoie de o susținere din partea statului, dar să suporte și privatul. Privatul poate să fie în două forme, proprietarul care primește o subvenție sau o entitate privată care se ocupă de un imobil pe care l-a dobândit.

O expertiză tradițională după normele actuale durează.

Un specialist calificat poate să aprecieze din câteva probe sau chiar vizual, care este starea clădirii, sigur că nu este expertiza finală, dar ea nu poate să greșească foarte mult.

Expertul poate să aprecieze cu o marjă de eroare de 15% niște daune și starea clădirii.

Sunt clădiri la care nu trebuie să fii mare specialist ca să-ți dai seama că sunt aproape în colaps", a declarat Gheorghe Pătrașcu, fost arhitect șef al Capitalei.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole