Antena 3 CNN Externe Situație alarmantă la Roma. Peste 20 de familii au fost evacuate după ce un crater uriaş a înghiţit mai multe maşini

Situație alarmantă la Roma. Peste 20 de familii au fost evacuate după ce un crater uriaş a înghiţit mai multe maşini

<1 minut de citit Publicat la 17:31 15 Feb 2018 Modificat la 17:31 15 Feb 2018

Un crater uriaş a înghiţit miercuri seara mai multe maşini într-un cartier din Roma, conducând la evacuarea a 22 de familii care locuiau în clădirile din zona afectată. 

Incidentul a avut loc în cartierul Balduina din Roma în jurul orei 18:00, au anunţat pompierii care au fost chemaţi la faţa locului. 

Craterul a apărut pe strada Livio Andronico lângă un şantier de construcţii. 

'Trotuarul s-a scufundat circa 10 metri, înghiţind vehiculele parcate', au afirmat pompierii într-un comunicat, precizând că aproximativ 22 de familii au fost evacuate şi nicio persoană nu a fost rănită. 

Groapa uriaşă a apărut lângă un şantier unde se construiesc blocuri, potrivit postului public RAI News. 

Unii locatari au afirmat că au făcut plângeri la poliţie din cauza fisurilor apărute în trotuar. 

'În ultimele trei luni am depus plângeri la Carabinieri (poliţia naţională) şi la pompieri. Totul a rămas neschimbat. Am semnalat crăpăturile apărute în trotuar care au devenit tot mai adânci din cauza circulaţiei vehiculelor grele. Este un dezastru pe care îl aşteptam să se întâmple', a spus avocatul Giancarlo De Capraris pentru ziarul La Repubblica. 

Primarul oraşului Roma, Virginia Raggi, a declarat că cei responsabili vor fi traşi la răspundere pentru acest incident.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole