O familie de români a fost obligată să evacueze o casă din Luton, Anglia, după ce o instanță a emis o hotărâre definitivă într-un caz complicat care a implicat vânzarea unei case fără știrea proprietarului, furt de identitate, falsuri, fraude și contracte fictive.
Un preot al cărui casă a fost vândută fără știrea lui și-a recuperat proprietatea după aproape patru ani, după ce o familie de români a fost obligată să o evacueze.
În 2021, Mike Hall a descoperit că cineva care i-a furat identitatea i-a vândut casa cu 131.000 de lire sterline (aproximativ 155.000 de euro), după ce a revenit din Țara Galilor, unde plecase să lucreze.
Registrul de Proprietăți i-a restabilit atunci dreptul de propritate, dar când s-a întors acasă în 2023, a găsit o familie de români locuind acolo, potrivit BBC.
Hall a declarat că este „foarte supărat de modul în care s-au întâmplat lucrurile” și „foarte trist” atât pentru el, cât și pentru familia de români care locuia acolo și care nu avea nicio vină pentru toată situația.
În 2021, în timp ce lucra în nordul Țării Galilor, vecinii l-au alertat că cineva se află în casa sa, iar toate luminile erau aprinse. Hall a revenit la Luton și a găsit un nou proprietar care efectua lucrări de renovare.
„Am încercat să deschid ușa cu cheia, dar nu a funcționat. Un bărbat a deschis ușa și am văzut casa complet golită de mobilă”, a spus el.
S-a stabilit că o persoană care a utilizat un permis de conducere fals pe numele lui i-a furat identitatea, i-a vândut casa și a deschis un cont bancar pentru a încasa suma provenită din vânzare.
După ce și-a recâștigat drepturile de proprietate în 2022, Hall a plecat din nou în Țara Galilor, dar un reporter BBC i-a vizitat ulterior casa și a constatat că în ea locuia o familie de români cu un copil, în baza unui contract de închiriere fals.
Hall a revenit în instanță pentru a recupera casa. Avocatul său, Lewis Colbourne, a subliniat că de data aceasta „există două părți nevinovate implicate în proces” - preotul și familia de români care a închiriat de bună-credință casa.
Românii fuseseră avertizați de poliție cu 18 luni în urmă să înceteze plata chiriei, pentru că banii nu ajungeau la adevăratul Mike Hall.
În final, instanța a aflat că familia de români nu s-a opus evacuarării, iar săptămâna trecută Hall a primit dreptul de posesie asupra casei sale. Rămâne în curs o anchetă pentru fraudă, pentru recuperarea sumelor ilegale provenite din vânzare și închiriere.
Mike Hall s-a declarat foarte trist pentru situația românilor care acum trebuie să-și găsească o nouă locuință.