Antena 3 CNN Actualitate Sistemul radar al Armatei României a indicat o posibilă pătrundere neautorizată în spațiul aerian național

Sistemul radar al Armatei României a indicat o posibilă pătrundere neautorizată în spațiul aerian național

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 08:07 30 Sep 2023 Modificat la 09:53 30 Sep 2023

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, în noaptea de vineri spre sâmbătă, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri asupra unor obiective din Ucraina.

"În urma detectării unor grupuri de drone care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, în proximitatea graniței cu România, Ministerul Apărării Naționale a alertat forțele aflate în Serviciul Poliție Aeriană și a notificat, începând cu ora 22.38, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din Județele Tulcea și Galați.

[GAL layout="5"]

Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o posibilă pătrundere neautorizată în spațiul aerian național, cu semnal detectat pe un traseu către municipiul Galați”, informează MApN.

Ca urmare a acestui fapt, forțe ale ISU, Poliției și Poliției de Frontieră au fost redirecționate către zonele din proximitatea municipiului Galați unde au fost înregistrate semnalele radar de la ținta respectivă.

Citește și:  Avertizare Ro-Alert în Tulcea, Galaţi şi Brăila despre "căderea unor obiecte din spaţiul aerian" | S-a auzit zgomotul unui avion care a spart bariera sonică

"Până la acest moment, nu au fost identificate obiecte căzute din spațiul aerian pe teritoriul național. Căutările vor continua și în cursul acestei zile (sâmbătă - n.r.)”, potrivit MApN.

La ora 01.41, a fost declarată încetarea măsurilor de alertare în toate zonele vizate.

MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de aceste atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole