Antena 3 CNN Mediu Reciclare Sistemul de garanţie-returnare va intra în vigoare de la 30 noiembrie 2023

Sistemul de garanţie-returnare va intra în vigoare de la 30 noiembrie 2023

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 17:11 29 Oct 2023 Modificat la 17:11 29 Oct 2023

Pentru fiecare pet reciclat vom primi înapoi garanţia de 50 de bani plătită la cumpărare. Specialiştii atrag, însă, atenţia că nu e suficient şi că România trebuie să crească procentul de reciclare al gunoiului.

În prezent, suntem codaşii Europei cu un procent de reciclare de doar 12%.

La programul de garanţie-returnare vor participa peste 80.000 de comercianţi din toată ţara. În timp ce în mediul urban vor fi aparate speciale care vor prelua PET-urile, în magazine mici din comune sau sate selectarea se va face manual. Mai exact, vânzătorii vor primi recipientele şi vor returna cumpărătorilor garanţia de 50 de bani.

"Din noiembrie, sistemul de garanţie-returnare va contribui în mod decisiv, chiar dacă unii sunt sceptici, noi credem că acest sistem va regla colectarea separată a deşeurilor", a declarat Dan Ştefan Chiru, secretar de stat în Ministerul Mediului.

Cu siguranţă, va creşte rata de colectare selectivă, dar rămâne problema reciclării. Oficialii recunosc stă mizerabil la acest capitol.

"Am constatat că o foarte mică cantitate de deşeuri se reciclează, din păcate. La nivel de ţară există la acest moment şi un infrigement pe deşeuri.", a mai explicat Dan Ştefan Chiru.

Întreg sistemul este bolnav. Aşa se explică de ce reciclăm doar 40% dintre PET-uri, sticle şi cutii de aluminiu şi numai 12% din totalul de deşeuri, deşi Comisia Europeană ne impune un procent de cel puţin 16%.

"Sunt cantităţi importante de deşeuri de ambalaje, care nu pot fi reciclate, nu există soluţie de reciclare în România. Şi aici vorbim de tot ce înseamnă ambalaje de metal, conserve. O să creăm nişte instalaţii de tratare foarte sofisticate, cu o tehnologie pe care unii nici nu o înţeleg şi nu o să aibă cine să plătească costul de tratare. Mai devreme de 6-7 ani, variantă optimistă, de la SF până la proiectare-execuţie şi delegare efectivă, nu vom avea aceste instalaţii funcţionale", a precizat Gabriel Moiceanu, preşedinte FADI.

Pentru sistemul de garanţie-returnare s-au alocat peste 85 de milioane de euro. Oficialii speră ca 7 miliarde de deşeuri să fie reciclate anual cu ajutorul acestui program.

Citește mai multe din Reciclare
» Citește mai multe din Reciclare
TOP articole