Antena 3 CNN Actualitate Inedit Sinuciderile naziştilor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. De ce și-au pus capăt zilelor mii de germani

Sinuciderile naziştilor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. De ce și-au pus capăt zilelor mii de germani

1 minut de citit Publicat la 10:11 02 Noi 2016 Modificat la 10:11 02 Noi 2016

În primăvara anului 1945, când înfrângerea Germaniei nu mai putea pusă fi la îndoială de nimeni, un număr foarte mare de germani şi-au pus capăt zilelor. În afară de Hitler, Goebbles sau Himmler, numai în Berlin, în luna aprilie a anului 1945, s-au sinucis aproape 4.000 de nemţi, de cinci ori mai mulţi faţă de anul precedent, scrie Adevărul.

Cum sfârşitul celui de-al Treilea Reich era iminent, în primul rând membrii de elită ai partidului au decis să se sinucidă. Astfel, 41 de gauleiteri – conducători ai unor districte din Germania nazistă sau al unor teritorii ocupate de armata lui Hitler – dar şi 53 de generali de armată şi-au încheiat socotelilte cu viaţa. Se pare că acest val de sinucideri a fost influenţat şi de faptul că liderul nazist Adolf Hitler, ministrul propagandei naziste Joseph Goebbels şi comandantul oraganizaţiei paramilitare SS, Heinrich Himmler şi-au luat viaţa în primăvara anului 1945.

Studiile au arătat că sinuciderile au fost influenţate de propaganda nazistă, ca reacţie la sinuciderea lui Adolf Hitler, precum şi de represaliile anticipate ca urmare a ocupaţiei Germaniei naziste de către forţele aliate. Se zvonea că bărbaţii vor fi torturaţi şi omorâţi, iar femeile violate. Spre exemplu, în luna aprilie 1945, nu mai puţin de 1.000 de oameni s-au omorât în doar 72 de ore de frica Armatei Roşii ce se apropia de Berlin. În primăvara anului 1945, numai în Berlin s-au sinucis 3.881 de germani, de cinci ori mai mulţi decât în tot anul 1944, deşi numărul se pare că ar fi mult mai mare.

 

Etichete: hitler
Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole